SevenCs ORCA G2 este un software modern de navigaţie, special conceput pentru dispozitive cu ecran tactil. În comparaţie cu alte soluţii ECS, ORCA G2 oferă o interfaţă simplificată, cu butoane intuitive în loc de meniuri stufoase, păstrând în acelaşi timp toate instrumentele şi funcţiile esenţiale navigaţiei profesioniste – pilotaj, remorchere, împingătoare, industrie oil&gas, garda de coastă sau utilizare militară.
Hardware. Programul de navigaţie ORCA G2 poate fi instalat pe orice PC Windows 7/8/10, dar a fost conceput pentru tablete touch screen. Recomandăm un dispozitiv cu 4 GB RAM, CPU Intel i5, SSD 60 GB, ecran tactil 10” – 12”, rezoluţie 1920x1080, WiFi, Bluetooth, port flexibil de comunicaţii (serial, LAN, USB), carcasă rezistentă la apă, praf (IP65) şi şocuri mecanice, Windows 10.
Senzori. Sistemul care conţine ORCA G2 poate fi conectat la o mare varietate de senzori (AIS, girocompas etc.), nefiind limitat la anumite mărci de dispozitive. Cu ajutorul unor echipamente conectate la portul Pilot al sistemului AIS, ca Raven Revolve (AIS+ROT -> Bluetooth) , datele de la senzori pot fi trimise prin WiFi sau Bluetooth spre unitatea PC cu ORCA G2, astfel eliminând necesitatea firelor şi oferind o libertate de mişcare suplimentară personalului navigant.
Suport. Odată cu achiziţionarea unui sistem complet (tabletă + software), echipa noastră va asigura instalarea la bordul navei şi conectarea la senzorii disponibili. ORCA G2 beneficiază de actualizări gratuite prin Internet în primele 12 luni, efectuate simplu şi rapid prin apăsarea unui buton din interfaţa programului. Suportul software poate fi extins după primul an, pentru a rămâne mereu la curent cu ultimele noutăţi, inovaţii şi standarde. Arhitectura software modernă a ORCA G2 garantează flexibilitate şi rapiditate în implementarea viitoarelor cerinţe din domeniu.