Leader Hasty este un echipament USAR (căutare şi salvare urbană) care combină o cameră video articulată montată pe braţ telescopic şi un sistem cu senzori seismici fără fir. Aparatul este destinat operaţiunilor de căutare şi localizare a victimelor surprinse sub dărâmături şi poate asigura o metodă de comunicare cu acestea.
Dispozitivul de afişare şi control este dotat cu un ecran de mari dimensiuni pentru a afişa cu maximă claritate fluxul video de la camera de căutare şi comunicare, iar interfaţa permite trecerea rapidă în modul de localizare bazat pe senzori seismici. Beneficiază de clasificare IP54 şi rezistă la cădere accidentală de la 2 metri. Ecranul poate fi montat pe braţul telescopic pentru a permite unei singure persoane să opereze întregul aparat.
Braţul telescopic este construit din fibră de carbon pentru a oferi atât rezistenţă la lucru în medii dificile, cât si manevrabilitate prin greutatea redusă. Lungimea braţului este de 1,1 m, iar extins poate ajunge la 2,4 m sau 4 m în funcţie de versiunea aleasă.
Camera video este protejată cu o lentilă din safir rezistent la zgârieturi şi poate acopri un câmp vizual de 260° cu ajutorul articulaţiei motorizate. Rotaţia şi nivelul iluminării LED se controlează de la dispozitivul de afişare, care poate înregistra şi reda materiale video şi fotografii.
Unitatea camerei video conţine şi un microfon / difuzor pentru comunicare cu victimele. În acest scop, operatorul are la dispoziţie căşti cu tehnologie de reducere a zgomotului de fond, care vor fi utilizate şi la ascultrea senzorilor seismici.
Leader Hasty poate monitoriza 1 - 3 senzori seismici fără fir pentru căutarea acustică a victimelor sub dărâmături. Raza sistemului wireless este de 100 m în câmp deschis. Senzorii rezistenţi la şoc şi clasificaţi IP67 pot fi ascultaţi simultan sau individual, iar dispozitivul de afişare va indica intensitatea şi frecvenţa semnalelor sonore.
Detalii tehnice suplimentare sunt disponibile în broşura de mai jos.